Online ISSN 2286-0266
Print ISSN 1223-0685
Copyright © 2019
Œconomica by SOREC
 
Octavian-Dragomir JORA
Academia de Studii Economice din Bucureşti

Asezonat cu un Weltanschauung ecologic etatist dominant global (şi mai pregnant la nivel european), “modelul românesc” a preluat entuziast în educaţia oficială, discursul civic, legislaţie şi aşteptări (totuşi, palid în efecte) prejudecata că nu se prea poate aspira, la modul serios, la o “microeconomie” a dezvoltării durabile şi că analiza şi acţiunea trebuie să fie “macro-”, “top-down”, “centralizate”. (Iar generalizând “teoria relativităţii ecologice” spre a prinde şi schimbările climatice, “macro-” devine “mondo-”, nimic mai puţin.)


Chiar şi micile “erezii” de conştiinţă ecologică ale unor cetăţeni individuali sau ONG-uri sunt întreprinse cu ochii spre autoritatea sprijinitoare, reglementările ei şi mai ales fondurile disponibilizabile pentru aşa iniţiative. Curăţarea mediului înconjurător de produsele de dezasimilaţie ale producţiei industriale şi echilibrarea inter-generaţională a exploatării lui antrenează, în conştiinţa publicului, o serie de reflexe publice: taxe penalizatoare pentru “cenuşii”, subvenţii pentru “verzi” sau permise de poluare tranzacţionabile pentru ambii pe pieţe dedicate.


O linie ideatică alternativă, în plin ev al deprecierii Legii prin excese legislative, poate însă porni de la normative infinit “mai elementare”, derivate din instituţia-ancoră a societăţii: dreptul de proprietate privată şi corolarul acesteia, libertatea de a contracta. Cu atât mai mult într-o societate post-comunistă unde dreptul la proprietate a fost redescoperit cu sincope, legătura acestei instituţii sociale şi a prelungirilor ei cu mediul înconjurător (asociat în mod pripit comunei) şi evoluţiile climatice (asociate în mod reducţionist globalului) poate fi salutară.


Câteva exemple de micro-tunnig a macro-problemelor de mediu: transformarea imputării externalităţilor vagi în judecare a prejudiciilor punctuale, însănătoşirea instituţiilor consistente cu acumularea şi alocarea judicioase ale capitalului, inclusiv cel natural (monedă sănătoasă, taxe rezonabile, reglementări suple), cultivarea moralei transcendente a cumpătării în locul legiferării punitive a limitărilor, redescoperirea familiei ca vector firesc de sustenabilizare a transferului de avuţie între generaţii, depolitizarea ştiinţei, CSR efectiv voluntar.


ŒCONOMICA nr. 4/2017
THE MICRO-SUSTAINABILIZATION OF MACRO-DEVELOPMENT [MICRO-DURABILIZAREA MACRO-DEZVOLTĂRII]