Articles on Issue Theme
Cosmin MARINESCU
Academia de Studii Economice din Bucureşti
În studiul de faţă îmi propun să subliniez relevanţa instituţională a procesului de aderare la Uniunea Europeană (UE). În mod esenţial, abordarea se întemeiază pe necesitatea recunoaşterii caracterului constructivist al integrării europene. În consecinţă, demersul este axat pe tiparele extinderii UE cu ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE), de vreme ce procesul de aderare poate fi privit ca un adevărat sistem de guvernământ şi de europenizare în ţările foste socialiste. Consider că beneficiile aşteptate ale adoptării acquis-ului european – miezul instituţional al UE – nu constituie răspunsul suficient pentru toate problemele. Aceasta, în condiţiile în care “dezvoltarea prin integrare” pare a fi armonizare prin transplant instituţional şi nu prin generalizarea competiţiei, inclusiv la nivelul aranjamentelor instituţionale.
Aderarea la Uniunea Europeană. Transplant instituţional şi armonizare
Select Issue:
Archive
Octavian-Dragomir JORA
Academia de Studii Economice din Bucureşti

Sorin-Nicolae CURCĂ
Academia Română

Florin DĂNESCU
Academia de Studii Economice din Bucureşti

Alexandru POPOVICI
Academia de Studii Economice din Bucureşti

Mohammed AL-NASSERY
Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”

Mihai LĂCĂTUŞ
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

Authors
