“Ştiinţa” şi “realitatea” economiei au împământenit o dublă diviziune a muncii. Totodată, şi o pletoră de argumente apriorice sau empirice de… atenuare a ascuţimii percepţiei acesteia. Coabitează, astfel, o “diviziune cooperativă a muncii” cu una “non-cooperativă”, prezentate sofisticat drept inofensive izomorfisme ale “democraţiei economice” – acea teorie unificată a câmpurilor de manifestare a dinamicii utilităţilor sociale. Însă trebuie discriminate formele de interacţiune din piaţă, guvernate de autoritatea contractelor private, şi cele dintre stat şi piaţă, guvernate de autoritatea contractului social, “retuşând” coercitiv ordinea spontană şi chiar “reaprovizionând-o” (pe un fond de supărătoare abundenţă de externalităţi negative şi accese monopoliste sau de supărătoare penurie de bunuri publice).
Specializare productivă, bazată pe relaţia contractuală a beneficiului reciproc, şi hegemonie expropriatoare, bazată pe relaţia comandă - supunere. O discriminare percepută ca atare doar în momente-limită ale evoluţiei societăţii, de tipul crizelor economice sau al conflictelor armate. În astfel de circumstanţe, practici precum fiscalitatea excesivă, obturarea reglementară a producţiei interne, a schimburilor cu străinătatea sau a circulaţiei transfrontaliere a investiţiilor, îndatorarea publică sau inflaţia sunt resimţite pe post de arme. În perimetrul spaţio-temporal al tensiunilor societale, excesul de putere, cu capacitatea pendinte de a (se) corupe, revelează un adevăr pe care istoria oficială s-a străduit să-l dosească ideologic: în momente de restrişte pentru guvernări, niciun preţ plătit de guvernabili nu este prea mare.
Acest număr al Œconomica pune laolaltă câteva speţe teoretice şi istorice în care exerciţiul puterii produce probleme şi pseudo-rezolvări în vremuri clasificate după “temperatura” lor ca disfuncţionale endogen, “răcite economic” sau deranjate exogen de conflicte “calde”. Starea subtilă de conflict între autoritatea politică şi agenţii economici se poate conştientiza contemplând experienţa Zonei Euro, un potpuriu amplu de “asedii” ale fundamentelor economiei şi ale prosperităţii, sau jocul consecinţelor neintenţionate al asimetriei de competitivitate din întregul conclav al UE, sau “yin şi yang” din fundalul a ceea ce este (re)cunoscut drept modelul economic chinez. Indiferent dacă, bunăoară, ţinta este clarificarea dinamicii perverse a inflaţiei pe timp de pace sau a arsenalului pus în slujba efortului de război, fapt este că economia modernă rămâne densă în “versus”.
