De fiecare dată când vorbim despre o “nouă economie”, vorbim, de fapt, despre o “lume nouă”, împrospătată de revoluţii în sfera substanţei şi de revelaţii în spaţiul semnificaţiilor deopotrivă. Acum, bunăoară, trăim într-una care se vrea tot mai mult creativă/creatoare, nu doar rutinier-transformatoare, cu omul având un soi de aspiraţii de-a dreptul demiurgice, nu doar prometeice. Trăim, totodată, într-una care vrea să rotească de cât mai multe ori unităţile de materie şi energie prin metabolismul bio-fizico-chimic planetar, de teama unei rarităţi nu doar relative, ci absolute. Şi trăim într-o economie în care indivizii găsesc modalităţi descentralizate de a se comuniza şi de a-şi socializa resursele fără exproprieri şi lagăre, fără planuri centralizate şi gulaguri corecţionale.
