[Liviu Voinea. 2009. Sfârşitul economiei iluziei. Criză şi anticriză. O abordare heterodoxă. Bucureşti: Publica. 179 pagini]
Liviu Voinea oferă o nouă carte cu ambiţia de a se adresa unui public educat din interiorul ştiinţei economice şi din afara ei, căruia îi împărtăşeşte reflecţiile sale despre ciocnirea dintre teoria economică şi criza contemporană. Provocarea este dublă, deoarece, pe de altă parte, fiind plasat predominant în analiza macroeconomică, pe alocuri cu incursiuni epistemologice deloc de neglijat, acest proiect îl duce către un teritoriu relativ nou, temele lui de interes fiind concentrate în câmpul afacerilor internaţionale. Pe fondul atacurilor la corpul convenţional de cunoaştere economică, el caută un mix potrivit de politici economice care să evite seria lungă de raţionamente eronate (“mituri”) de dinainte de criză şi pe timpul ei. Despre prima sarcină, se poate spune că reuşita este deplină. Volumul lui apare într-o colecţie a editurii care mai grupează, până acum, nume precum Veblen, J. M. Keynes, Friedman, Krugman sau Akerlof şi este susţinut prin aprecieri favorabile de doi intelectuali consacraţi, un economist (Daniel Dăianu) şi un istoric şi critic de artă (Andrei Pleşu). Despre a doua lui sarcină se ocupă comentariile ce urmează, care în rezumat spun că avem în faţă o alegere tematică potrivită, la momentul potrivit, cu un bagaj de argumente care este posibil să reorienteze semnificativ natura discuţiilor academice de la noi.
