Online ISSN 2286-0266
Print ISSN 1223-0685
© 2025 Œconomica by ASE & SOREC
 
Octavian-Dragomir JORA
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Economia modernă se manifestă, în sens productiv, prin ceea ce recunoaştem sub denumirea de firme, întreprinderi. Firmele sunt entităţi organizate a căror raţiune de a fi a fost subiectul unei vaste literaturi, una care a început prin a le trata ca pe nişte “tonomate” ce optimizează funcţii de producţie, reductibile la diverse configuraţii de preţuri şi cantităţi, reconciliate prin diferite reţete tehnice. Aşa cum au operat-o neoclasicii, firma din teoria preţurilor este un artefact teoretic cvasi-mecanic de explicare a modificărilor de preţ şi cantitate (oferită, cerută sau tranzacţionată) ca răspuns la modificările factorilor exogeni; dar, până la Coase ea n-a avut niciodată intenţia de a explica structura industrială şi, cu atât mai puţin, de a servi drept ghidaj pentru politicile industriale sau de a explica limitele firmei. Un economist asemăna funcţia de producţie cu “o reţetă pentru mâncare unde toate ingredientele sunt aruncate într-o oală (K, L), fierte f(…), şi rezultatul, X, este gata”. Dar, aşa cum se pare că ar fi spus Lech Walesa, să faci mâncare de peşte dintr-un acvariu este uşor; să refaci acvariul dintr-o mâncare de peşte este mult mai dificil. O teorie realistă a firmei poate fi văzută drept încercare de a repopula acvariul. Realist şi simplu, firma reprezintă, în esenţă, proiectul unui proprietar privat de resurse (“cel care controlează”), prin excelenţă capitalist (“cel care aşteaptă”) şi întreprinzător (“cel care riscă”), proiect în care resurse materiale deţinute şi încredinţate de creditori sunt combinate, în funcţie de variile semnale anticipative primite dinspre publicul consumator, urmărind obţinerea unui profit. Firma, ca formă de manifestare concretă a întreprinzătorilor, necesită, deci, calcul economic, care, la rândul lui, are câteva premise instituţionale, cele mai importante fiind: existenţa proprietăţii private, în general, şi asupra mijloacelor de producţie, în particular (inclusiv sub forma unei pieţe de capital neobstrucţionate); libertatea schimburilor (interne şi internaţionale); şi monedă sănătoasă. Într-un atare cadru elementar, întreprinzătorii sunt liberi să creeze firme, să le extindă, să le restructureze, să le fuzioneze, să le demanteleze, să le desfiinţeze etc., toate acestea calculabile economic. Asupra acestei alchimii a organizaţiei moderne de afaceri – firma modernă – stăruie materialele reunite în prezentul număr al revistei Œconomica, scrutând fie dimensiunea ei antreprenorială, fie pe cea administrativă.

ŒCONOMICA nr. 4/2012
GENEZA ŞI GUVERNANŢA ORGANIZAŢIILOR: ÎNTRE ANTREPRENORIAT ŞI MANAGEMENT