Universul nostru cel material, scotocit cu înverşunare şi deasupra, şi dedesubtul cuantelor, se lasă dificil pătruns, din raţiuni care ţin de putinţa omului de a vedea spre infinitul mare sau spre cel mic şi, totuşi, lumea relaţiilor sociale, cu toată scara acesteia “tocmai bună” de investigaţie, a rămas, probabil, cea mai frustrantă porţiune nedesţelenită din realitatea “observabilă”. Iscoditorii ştiinţelor despre om, divizându-şi şi reunindu-şi munca, una aşa aparte, au trecut, cu mintea şi simţurile – deducând sau inducând, postulând sau speculând, verificând sau falsificând –, fruntariile naţiunilor, porţile târgurilor şi latifundiilor, pragurile gospodăriilor şi întreprinderilor, spre a afla tâlcul societăţii umane. Dar au rămas adeseori blocaţi în faţa persoanei umane şi a tipicurilor care o agregă / dezbină cu / de semenii săi.
Tipicurile respective sunt ştiute sub numele de instituţii, agregatele respective sunt organizaţiile, jucători esenţializaţi în entităţi, dar fundamental interpersonali, de tipul firmelor de afaceri, al asocierilor civice non-profit, al statelor sau al structurilor interguvernamentale, diferind între ele atât ca natură, cât şi ca efecte ale lucrării lor asupra corpusului societal general. Economia şi filozofia politice, decodoare ale instituţiilor şi organizaţiilor, au sediul comun în realitatea relaţiilor interpersonale, guvernată de exigenţa gestionării raţionale a rarităţii resurselor. Realitatea aceasta a fost zguduită profund de fenomene asupra originii ultime a cărora economiştii şi filozofii politici se arată divizaţi, nu în muncă, ci în înţelegere: în loc de diviziunea muncii, diviziunea înţelegerii şi corolarul, diviziunea societăţii.
Actualul număr propus de revista Œconomica ilustrează câteva ipostaze în care “infrastructuri critice” din spaţiul societal, deopotrivă în format economic şi politic, sunt testate, prin diviziunea întreţinută (neintenţionat) între realitate şi iluzie, revelată fiind o consistentă parte dintre consecinţele grave ale fragilizării acestora, fie la modul conjunctural, fie la modul sistematic. Avem în vedere: guvernarea bazată pe iluzie (şi legiferarea promisiunilor deşarte), evaluarea ancorată în iluzie (şi raportarea ei contagioasă), problematizarea viciată de iluzii (şi politicile asezonate ei), iluzia arogantei neutralităţi morale (în cunoaştere şi comportament), iluzia excesului de materialitate (în satisfacerea nevoilor umane), iluziile mijloacelor de schimb (şi fetişizarea manipulării lor). A se folosi spre reflecţie reală.
