Online ISSN 2286-0266
Print ISSN 1223-0685
© 2024 Œconomica by ASE & SOREC
 
Octavian-Dragomir JORA
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Moneda unică nu este un trofeu pentru România, ci este un instrument de plată pentru români. Fără a fi (nevoie să fie) un scop în sine, cu atât mai puţin o obsesie, euro rămâne un mijloc “micro” pentru inserarea productivă a românilor în arhitectura de cooperare societală europeană (precum şi globală) şi, abia prin aceasta, un mijloc “macro” de ancorare a stabilităţii economiei. Există o abundenţă de opinii “subiective” în societatea românească legate de modalitatea şi de momentul trecerii la euro, în condiţiile în care ne confruntăm cu o dublă realitate “obiectivă”: economia românească are o fragilitate istorică pe care euro ar putea să o supraalimenteze, după cum şi Euro Aria are, la rândul ei, o fragilitate istorică. Integrarea deplină în Uniunea Europeană (via adoptarea euro) necesită cumpănire.
“Proiectul euro” a devenit în România sinonim al ideii de proiect societal, “de ţară”, onorarea unui angajament către o comunitate cu care societatea românească s-a întrepătruns (ne-am “europenizat” comportamente, după cum diverse porţiuni din Europa s-au “românizat” întrucâtva). Totul, prin (relativ) libera circulaţie reciprocă a persoanelor, “produselor” muncii şi acumulării lor, dar şi a rezultatelor mai mult sau mai puţin fericite ale “politicilor” publice – atât a celor comunitare, cât şi a celor naţionale, neaoşe, româneşti. Comunizarea cadrului reglementar, precum şi reziduurile de suveranitate au creat şi continuă să o facă deopotrivă mişcări de convergenţă şi divergenţă între statusul românesc şi arhetipul european.
Trecerea la moneda europeană este considerată apoteoza integrării economice, care, la rândul ei, presupune ca necesară pentru maturizarea acesteia integrarea fiscală, apoi politică. Aici discuţia devine delicată, de vreme ce “pachetul complet” european, minuţios intervenţionist, este găsit pe zi ce trece ca fiind tot mai şubred. Adoptarea unui format politico-economic caracterizat de instabilităţi organice (Mises avertiza asupra instabilităţii native a intervenţionismului intern, iar Röpke, asupra dezordinii internaţionale ca generalizare a neacomodării intervenţiilor naţionale), chiar dacă este superior ordinii domestice de moment, este purtător de costuri. Un monopol (instituţional) răspunde altfel cetăţeanului-consumator decât concurenţa (instituţională) între jurisdicţii. Preţul euro merită să fie gândit şi astfel.

ŒCONOMICA nr. 4/2015
«EURO QUALIFIERS FOR ROMANIA» [CALIFICAREA ROMÂNIEI LA EURO]