“Ştiinţa” şi “realitatea” economiei au împământenit o dublă diviziune a muncii. Totodată, şi o pletoră de argumente apriorice sau empirice de… atenuare a ascuţimii percepţiei acesteia. Coabitează, astfel, o “diviziune cooperativă a muncii” cu una “non-cooperativă”, prezentate sofisticat drept inofensive izomorfisme ale “democraţiei economice” – teorie unificată a câmpurilor utilităţilor sociale. Însă trebuie discriminate formele de interacţiune din piaţă, guvernate de autoritatea contractelor private, şi cele dintre stat şi piaţă, guvernate de autoritatea contractului social, “retuşând” coercitiv ordinea spontană şi chiar “reaprovizionând-o” (pe un fond de supărătoare abundenţă de externalităţi negative şi accese monopoliste sau de supărătoare penurie de bunuri publice).