Pentru omul de ştiinţă, contradicţiile sunt duşmani cu care se luptă şi nu se negociază. Pe omul politic, de foarte multe ori, contradicţiile îl lasă indiferent, asta în măsura în care nu sunt bătătoare la ochi şi pot să fie camuflate, pseudo-ştiinţific, în sofisme. Una dintre contradicţiile care par a se fi înţelenit, nederanjate prea mult, în guvernanţa mondoeconomică, dar recognoscibilă fractal şi la nivele inferioare de analiză, este cea dintre ideile de concurenţă între agenţii economici, coroborată cu cea de cooperare/coordonare/compactare între agenţii politico-administrativi (state, regiuni, localităţi). “Perfectă” sau doar “liberă” (fiindcă şi aici este o întreagă discuţie în contradictoriu), concurenţa e cerută în (eventual, şi între) pieţe, însă nu atât de apreciată între jurisdicţii, între care se vrea de la armonizare până la uniformizare.